Pulpe de pui cu orez și legume

Prânzul de azi constă în pulpe de pui cu orez și legume.

🍲 Ingrediente:
✅ 1 kg de pulpe de pui
✅ o cană de orez
✅ un cub de unt
✅ o cană de apă
✅ doi morcovi, o cană de mazăre, doi ardei kapia
✅ două linguri de ulei de măsline, o linguriță de busuioc, o linguriță de cimbru uscat, o linguriță de miere, sucul de la o lămâie, o linguriță de muștar, jumătate de linguriță de sare, o linguriță de boia dulce de ardei

🍵🔪 Mod de preparare:
1. Am pus pulpele de pui în vasul de inox, am adăugat două căni cu apă, am închis capacul, am selectat Pressure Cook, High, 10 minute. Dacă folosiți pulpe congelate, dublați timpul de gătire.

Între timp, am pregătit legumele și am amestecat ingredientele pentru sos.

2. Când pulpele au fost gata, am scos repede presiunea (QR), am scos pulpele pe o farfurie și am strecurat apa in care a fiert carnea (voi folosi o parte din ea pentru a pregăti orezul). Am spălat vase de inox Între timp, am dat drumul la cuptor, la 180 de grade, ventilație sus-jos. Am luat pielea de pe fiecare bucată de carne și am eliminat bucățile de sfârc de la capăt. Am trecut fiecare pulpă prin sos, le-am pus în tavă și le-am lăsat la cuptor până s-au rumenit, intorcandu-le doar o singură dată.

3. Am uscat bine vasul de inox și l-am pus iar în multicooker, am adăugat cubul de unt, cana de orez si cana cu apă. Deasupra am pus sita pe care am adăugat morcovul, ardeiul kapia și mazărea. Am adăugat peste ele puțin din sosul pus la carne. Am închis capacul, an selectat Pressure Cook, High, 5 minute.

4. Am verificat pulpele, le-am întors pe cealaltă parte, le-am mai pus un pic din sos. Când programul de gătit al multicooker-ului s-a încheiat, am scos repede presiunea.

Lasă un comentariu