Supă cremoasă de pui dreasă cu ou și lămâie/Afgolemono Soupa

Când răcește vreun copil în #Grecia ,mama ori bunica îi pregătesc această supă cremoasă de pui dreasă cu ou și lămâie, afgolemono kotosoupa. I se mai spune și #penicilinsoup .

Deși are mai multi pași decât rețetele cu care v-am obișnuit pe pagina asta, nu e foarte greu de făcut.

🍲 Ingrediente:

✅ un pui de 2 kilograme
✅ două cepe
✅ două tije de țelină + o felie de rădăcină
✅ trei morcovi
✅ condimente: sare, piper, boia de ardei dulce, cimbru, jumătate de linguriță de curcuma, două foi de dafin, jumătate de linguriță de boabe de piper negru, mărar
✅ trei ouă
✅ două lămâi
✅ 3 l apă rece (am pus până unde îmi arată semnul maxim)
✅ trei căței de usturoi
✅ o ceașcă de orez

🔪 Mod de preparare:

1. În vasul de inox am pus puiul intreg. Am adăugat ceapa, morcovii, țelina, usturoiul și condimentele (nu am pus mărarul, îl adaug la final). Am pus toate legumele întregi.

2. Am adăugat apă rece până la semnul care indică nivelul maxim de lichid.

3. Am închis capacul și am selectat Pressure Cook, High, 30 minute (pentru fiecare kilogram de carne de pui sunt necesare 15 minute).

4. Când a expirat timpul, am scos rapid presiunea (QR) și am deschis capacul. Am tăiat rondele morcovii, am pasat rădăcina de țelină și cățeii de usturoi. Am scos carnea de pe oase și am strecurat supa.

5. Am adăugat supa strecurată în vasul de inox, am adăugat în ea o ceașcă de orez (spălat in prealabil) și carnea. Am mai adăugat apă fierbinte cât să completez pentru a fi până la nivelul maxim. Am închis capacul și am selectat Pressure Cook, High, 5 minute (de atât e nevoie ca să fie gătit orezul).

6. Intre timp, într-un bol, am adăugat ouăle+sucul de la lămâie și jumătate (pe celălalt l-am păstrat și l-am adăugat după ce am gustat supa și am văzut că ar putea fi un pic mai acră) + mărarul. Am amestecat bine.

Când au expirat cele cinci minute, am scos rapid presiunea. Să aveți grijă aici: e nevoie să fixați dispozitivul acela care vine cu vasul de gătit, pentru a colecta lichidul care e posibil să se scurga când scoateți presiunea.


7. Rând pe rând, am luat câte un polonic din supă și l-am adăugat în amestecul de ouă+lămâie+mărar. Am procedat până am scos toată supă din vasul de inox. Când a fost gata, am pornit opțiunea SAUTE și am adăugat în vas amestecul obținut. Am adăugat și morcovii tăiați rondele. Am lăsat să dea într-un clocot, după care am închis setarea SAUTE.


Este o supă delicioasă, cremoasă și foarte iubită de copii. Ai mei o adoră!

Lasă un comentariu