Cartofi cu lămâie și oregano

Asta e o rețetă la care, cei care aveți Air fryer, îl puteți folosi cu încredere. Eu am folosit #instantpot pentru a fierbe cartofii, iar apoi am pus și cuptorul în funcțiune!

🍲 Ingrediente

✅ 1 kg de cartofi
✅ patru căței de usturoi
✅ două linguri de ulei de măsline
✅ condimente: sare, piper, o linguriță de boia de ardei dulce, o linguriță de curcuma, o linguriță de oregano
✅ sucul de la o lămâie
✅ două căni cu apă fierbinte

🔪 Mod de preparare:

1. Am adăugat cartofii întregi in vasul multicooker-ului #instantpot.

2. Am pus apa fierbinte, am închis capacul și am selectat Pressure Cook, High, 10 minute.

3. Între timp am curățat usturoiul și l-am dat prin răzătoarea mică. Am adăugat peste el cele două linguri de ulei de măsline, sarea, piperul, boiaua dulce de ardei, curcuma, oregano și sucul de lămâie. Am amestecat bine, obținând un sos delicios pentru cartofi.

4. Când a expirat timpul, am scos rapid presiunea (QR), am curățat cartofii și i-am tăiat. În acest timp am dat drumul cuptorului, setându-l la 200 grade, cu ventilație atât sus, cât și jos. Am pus cartofii în tava pentru cuptor. Peste ei am adăugat sosul obținut anterior. Am amestecat bine și am dat la cuptor pentru 15 minute.

🥰🤗♥️🍲🍲🍲🍲

#gatindlainstantpot
#cartofi
#cartoficulamaiesioregano
#potatoes
#πατατεςστοφουρνο
#πατατες
#easydinner
#reteterapide
#vegetarian
#depost
#fasting
#tasty
#mamicipeinstagram
#copiisimamici
#mamicifericite
#mamicicupici
#diversificare
#weaning
#babyledweaning
#blwideas
#blw

Lasă un comentariu