Care sunt timpii de gătire la Instant Pot?

Una dintre dilemele avute când am început să gătesc la Instant Pot a fost tocmai asta: Cum știu cât trebuie să setez timpul?

Am învățat că este important să văd care e ingredientul cu cel mai mare timp de gătire și să pornesc de acolo. De exemplu, dacă pregătesc pui întreg cu legume, pornesc de la cât de mare este puiul. Știu că am nevoie de 15 minute pentru fiecare kilogram de carne, dar mai știu și că legumele au timp mult mai mic de gătire. Prin urmare, fie pun legumele întregi (morcov, cartofi, păstârnac) și, in felul acesta, nu se vor transforma in piure, fie adaug legumele in următoarea etapă, ori le gătesc separat, 2-3 minute.

Dacă pregătesc paste ori orez cu pui și știu că atât orezul, cât și pastele, au nevoie de 5 minute pentru a fi gătite, atunci voi porționa puiul în bucăți mici care pot fi gătite in timpul alocat pentru orez.

Cu fiecare rețetă, cu fiecare încercare, descopăr cum să fac în așa fel încât mâncarea să iasă delicioasă, apetisantă, fără a pregăti doar supe ori tocănițe.

Salvează această postare pentru când vei avea nevoie și trimite-o unui prieten care folosește multicooker! Îi va fi de folos data viitoare când se va întreba cum sa seteze timpul de gătire! 🤗

Sănătate multă

Lasă un comentariu