Pui întreg cu lămâie și usturoi

Dacă îți plac rețetele cu pui întreg, salvează rețeta asta: Pui întreg cu lămâie și usturoi ♥️. Iese delicios și o să îți ceară ai tăi și a doua porție 🤗!

🍲 Ingrediente:

✅ un pui întreg (al nostru a avut 1.900g)
✅ opt căței de usturoi
✅ 4 căni cu apă
✅ 3 linguri de ulei de măsline
✅ condimente: jumătate de linguriță de sare, jumătate de linguriță de piper, o linguriță de boia de ardei dulce, o linguriță de cimbru
✅ sucul de la o lămâie

🔪 Mod de preparare:

1. Am adăugat apa vasul de inox și apoi am așezat trivetul. Am amestecat toate condimentele cu uleiul, lămâia și usturoiul mărunțit. Cu jumătate din acest amestec am uns puiul pe toate părțile, am introdus pe sub pielea de la piept și de la picioare.

2. Am așezat puiul pe trivet.

3. Am închis capacul, am setat funcția Pressure Cook, High, 30 minute (câte 15 minute pentru fiecare kilogram de carne). Când a expirat timpul, am eliberat rapid presiunea.

Am mutat puiul cu tot cu trivet într-un vas pentru cuptor, am pus două căni din apa în care a fiert, l-am uns cu amestecul rămas și l-am pus în cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, timp de 15 minute. După 8 minute, l-am scos și l-am stropit cu amestecul din vas.

Cu lichidul rămas puteți pregăti orez/bulgur/quinoa și legume.
🥰♥️🍲🍲🍲🍲

Alte rețete cu pui întreg găsiți aici!

#gatindlainstantpot
#instantpotromania
#puiintregculamaiesiusturoi
#instantpot
#diversificare

Lasă un comentariu