Feta cu legume – Bouyiourdi

Legume, feta și ulei de măsline🤗! De aceste ingrediente ai nevoie ca să pregătești rețeta asta grecească specifică Salonicului: Bouyiourdi ori Feta cu legume.

Când o pregătești la cuptor, ai nevoie de 35 de minute. Noi o vom face la Instant Pot în doar 3 minute ❤️❤️❤️!

În urmă cu zece ani, la final de septembrie, ajungeam cu o bursă de cercetare la Salonic. La prima ieșire cu colegii, pe masa noastră a fost și acest preparat pe care l-am iubit instant. Înainte de a avea copii, puteam trăi o vară întreagă cu telemea, roșii și ulei de măsline, dar niciodată nu îmi trecuse prin gând că acestea pot merge și la cuptor. Așa că imaginează-ti surpriza mea când am gustat prima oară Boughiurdi ❤️❤️❤️❤️!

Ingrediente:

✅ o felie de feta ori de telemea (150-200 grame)
✅ o ceapă tăiată rondele
✅ o roșie tăiată în felii
✅ un ardei gras tăiat grosier
✅ condimente: sare (dacă brânza este sărată nu mai adăugați), piper, fulgi de ardei iute, oregano

Mod de preparare:

  1. Am pornit setarea Sauté si am adăugat uleiul de măsline. Când acesta s-a incălzit, am pus ceapa. După un minut am adăugat și ardeiul, iar după încă jumătate de minut am pus roșiile.
  1. Am amestecat totul bine și am pus deasupra, in mijlocul vasului, felia de brânză. Peste ea am pus ulei de măsline, piper, oregano și fulgi de ardei iute.
  1. Am oprit funcția de sotare, am închis capacul și am selectat Pressure Cook, High, 3 minute.
  1. Când a expirat timpul, am scos rapid presiunea.

📌 Nu am avut nevoie de apă pentru că există în vas lichidul de la roșii.

🥰♥️🍲🍲🍲🍲

Lasă un comentariu