Salată de fasole cu sfeclă și țelină

Salata asta de fasole cu sfeclă și țelină este o salată numai bună pentru prânzul la birou.

Cu o zi înainte pregătisem fasolea pentru prânzul copiilor de la grădiniță și am păstrat o cană de fasole fiartă pentru a pregăti salata asta pentru prânz. Am fiert fasolea (Pressure Cook, High, 10 minute în două sesiuni) și sfecla (Pressure Cook, High, 10 minute).

Timp de pregătire: 5 minute
Timp de gătire: 30 minute (20 minute pentru a găti fasolea, 10 minute pentru a găti sfecla)
Număr ingrediente: 3

Ingrediente:

✅ 1 cană de fasole fiartă (Pressure Cook, High, 10 minute, am schimbat apa și apoi iar am pus la fiert tot 10 minute)
✅ 3 sfecle mici (Pressure Cook, High, 10 minute)
✅ 2 tije de țelină cu tot cu frunze
✅ condimente: sare, piper
✅ o lingură de ulei de măsline
✅ o lingură de oțet

Mod de preparare:

  1. Am pus într-un bol fasolea fiartă, sfecla tăiate cuburi și țelina tăiată rondele. Am adăugat condimentele, uleiul de măsline și oțetul.
  2. Am amestecat bine.

gatindlainstantpot

instantpot

salatadefasolecusfeclasitelina

reteterapide

salate

Lasă un comentariu