Pui întreg cu lămâie, usturoi și curcuma gătit la multicooker-ul Instant Pot și la cuptor

În 30 de minute. Câte 15 minute pentru fiecare kilogram de pui. Cum al nostru avea 2 kilograme, am folosit setarea aceasta la multicooker-ul Instant Pot: Pressure Cook, High, 30 minute.

🍲 Ingrediente:

✅ un pui întreg (al nostru a avut 2 kg)
✅ patru căței de usturoi
✅ trei căni cu apă
✅ patru căni cu apă rece
✅ condimente: jumătate de linguriță de sare, jumătate de linguriță de boia de ardei dulce, o lingură de cimbru, o linguriță de curcuma
✅ sucul de la o lămâie + o lingură de ulei de măsline extravirgin

🔪 Mod de preparare:

  1. Am adăugat o cană de apă în vasul de inox și apoi am așezat trivetul. Am amestecat toate condimentele cu usturoiul tocat, uleiul de măsline și sucul de la o lămâie. Cu jumătate din acest amestec am uns puiul pe toate părțile, am introdus pe sub pielea de la piept și de la picioare.
  2. Am așezat puiul pe trivet. Am pus și celelalte căni cu apă (la mine apa a ajuns până la semnul care indică 3 litri de lichid). Cu cât e mai mult lichid, cu atât va avea nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la presiune.
  3. Am închis capacul, am setat funcția Pressure Cook, High, 30 minute. Când a expirat timpul, am eliberat rapid presiunea. 
  4. După ce s-a încheiat programul de gătire, am scos rapid presiunea și am transferat puiul într-un vas pentru a merge la cuptor. Am uns puiul cu restul de marinată și apoi l-am pus în cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, timp de 15 minute. După 8 minute, l-am scos și l-am stropit cu amestecul din vas, apoi l-am reintrodus in cuptor pentru inca 7 minute. Îl țineți până se rumeneste așa cum îl doriți.
    🥰♥️🍲🍲🍲🍲

gatindlainstantpot

instantpot

puiintreglamulticooker

mame

diversificare

Lasă un comentariu