De ce folosesc mereu trivetul atunci când gătesc pui întreg la multicooker? Pui întreg cu muștar, lămâie și curcuma

Pentru că mă ajută să scot din multicooker mult mai ușor puiul gătit. Așa de simplu…

Combinația asta nu are nevoie de nu știu ce planificare întrucât toate ingredientele sunt aproape: Pui întreg cu muștar, lămâie și curcuma.

Ingrediente:


✅ un pui întreg (al nostru a avut 1.5 kg)
✅ trei căței de usturoi
✅ 2 căni cu apa rece
✅ condimente: jumătate de linguriță de sare, jumătate de linguriță de boia de ardei dulce, o lingură de cimbru, o linguriță de curcuma
✅ sucul de la jumătate de lămâie
✅ o linguriță de muștar
✅ o lingură de ulei de măsline extravirgin

Mod de preparare:

1. Am adăugat o cană de apă în vasul de inox și apoi am așezat trivetul. Am amestecat toate condimentele cu usturoiul tocat, uleiul de măsline, muștarul și sucul de la o lămâie. Cu jumătate din acest amestec am uns puiul pe toate părțile, am introdus pe sub pielea de la piept și de la picioare.

2. Am așezat puiul pe trivet. Am pus și cealaltă cană cu apă (la mine apa a ajuns până la semnul care indică 3 litri de lichid). Cu cât e mai mult lichid, cu atât va avea nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la presiune.

3. Am închis capacul, am setat funcția Pressure Cook, High, 25 minute. Când a expirat timpul, am eliberat rapid presiunea. 

4. După ce s-a încheiat programul de gătire, am scos rapid presiunea și am transferat puiul într-un vas pentru a merge la cuptor. Am uns puiul cu restul de marinată și apoi l-am pus în cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, timp de 15 minute. După 8 minute, l-am scos și l-am stropit cu amestecul din vas, apoi l-am reintrodus in cuptor pentru inca 7 minute. Îl țineți până se rumeneste așa cum îl doriți.
🥰♥️🍲🍲🍲🍲

#gatindlainstantpot
#instantpot
#puiintreglamulticooker
#mame
#diversificare

Lasă un comentariu